joi, 21 februarie 2013

Stiuci de weekend



O partida de pescuit se poate naste dintr-o simpla “scanteie”. Orice mic cuvant iti poate aprinde fitilul iar explozia microbului in sange va fi iminenta. Asa eram noi intr-o vineri seara, band o bere si uitandu-ne la stiri, iar afara ploua de 3 zile neincetat. Activitatile casnice, de weekend, devenisera subiect de prima pagina inca de la mijlocul saptamanii. Stateam cu varul meu Giovan si ne uitam in gol la televizor in timp ce femeile casei planuiau de zor invazii de aspiratoare, bombardamente cu detergenti si bombe calorice la pranz.

O noua speranta...

Eram disperati sa gasim un motiv care sa ne urneasca de pe teritoriul ostil iar  Domnul Busu, loial ca intotdeauna, ne da o veste minunata. “Ploile inceteaza iar maine vom avea soare si 18 grade celsius”. Giovan se uite la mine iar eu ma uit la el. Ne intelesesem din priviri. ”Ia zi meserie... ai vreun program maine?”zice el catre mine.”Pai cica ar trebui sa fac curat in casa. Tu?”... ”Si eu la fel. Mergem maine la o stiuca?”
Raspunsul a fost categoric DA! “Lasa ca facem curat dupa ce venim”. Ne certam un pic cu Maresalele iar a doua zi plecam la pescuit cu promisiunea ca ne intoarcem la pranz sa indeplinim obiectivele.
De cate ori plec la pescuit impreuna cu varul, cu o seara inainte, ne consultam trusele cu naluci. Fiecare dintre noi isi mai cumparase cate ceva nou, vreun swimbait, vreun vobler, noi tipuri de gume sau multe alte “decoratiuni” pescaresti.
Imi achizitionasem in urma cu cateva zile,  2 seturi de swimbait-uri produse de Savage Gear, de 9,5 cm si de 13 cm,culoare Dirty Roach si Perch. Eram foarte mandru mai ales ca varu` nu auzise de ele pana atunci. Fara a ramane mai prejos, el scoate tantos din geanta 2 salmo skinner, unul floating iar unul sinking. ”Ee...ce zici...de astea sti?”... Eu le stiam dar nu le aveam. ”Da da...sigur!”... raspunzandu-i sec si printre dinti.
Incepem sa ne facem lansetele pentru ca maine sa nu mai pierdem timpul. Eu doream sa incep partida de a 2-a zi folosind o lanseta de 2,40 m pe care instalasem o mulineta de 2500 FD, incarcata cu fir textil de 13 lbs. Giovan isi pregatea de zori o lanseta mai scurta, atasandu-i o mulineta de 2000 pe care a impodobit-o cu un fir textil mai gros de 16,5 lbs. Mai facem un schimb de naluci, mai bem o bere si mergem la culcare.

Se face ora 6:30 si plecam in graba spre balta iar dupa numai 30 de minute eram deja cu nalucile umede. Nivelul apei era destul de scazut, o ocazie buna de a observa mai atenti agataturile. Incep partida cu swimbait-ul Perch de 13 cm, armat cu un carlig offset de 6/0 iar el monteaza un jig de 5 grame cu carlig de 3/0 pe care introduce un shad alb cu cap rosu.
Zona in care pescuiam era plina de buturugi, ideala pentru stiuci. Nu trec 15 minute si varul deschide partida cu o stiuca. 



     





     Timp de o ora avem atacuri peste atacuri. Stiucile atacau “cu valu`n cap”. Era spectaculos! Avand o asa activitate ne hotaram sa facem un test. El sa dea cu Skinnerul iar eu cu swimbaitul de 13 cm. Zis si facut!







Giovani reuseste sa prinda 3 stiuci iar eu ramasesem cu rateurile.  Ma mut 100 metri mai in dreapta, langa un cordon de stuf, si reusesc sa sparg gheata.

Se facuse ora 11 si soarele incepuse sa dea in clocot apa. Stiucile insi incetasera activitatea iar timp de o ora nu am mai avut atac, nici eu nici el. Ne intoarcem la ponton si luam o barca pentru a tatona o zona cu plauri, in speranta ca doamnele s-au bagat la umbra. Dupa o ora de pescuit in toate directiile si utilizand toate nalucile din trusa,  realizam cu tristete ca dintoasele nu mai au pofta de mancare.
Ne linistim un pic, mancam un sendvis, fumam o tigara si ne gandim ce am putea face mai departe. Era totusi devreme sa plecam acasa, mai ales ca ne asteptau aspiratoarele. Ne reapucam de pescuit iar in timp ce mulinam usor simt cateva “ciuguleli” consecutive in lanseta. Ceva ataca naluca insa era prea mic sa o inghita. Giovan are acelasi tip de atac. Ne dam seama rapid ca un banc de bibani traverseaza prin fata noastra.
Schimbam rapid  tactica si incepem sa tatonam zona, cu jiguri mici si shaduri de 3-5 cm. Se pare ca avusesem dreptate iar timp de 20 de minute avem parte de o distractie pe cinste la biban.

                                                                                 
                                                                                              
 Ne uitam la ceas si batea de ora 13:00. Dupa nici cateva secunde suna telefonul ce anunta retragerea catre casa. Ne facusem damblaua in acea zi si mai aveam de indeplinit promisiunile facuta familiei. Plecam multumiti dupa o zi de pescuit superba , plina de driluri dar si de rateuri spectaculoase, din pacate mai multe din partea mea. Mama natura ne daruise inca o data cateva ofrande din gradina ei iar noi, recunoscatori, am respectat-o ca de obicei.
Respectati natura si va veti bucura de frumusetile ei si pe viitor!

 Mult respect si fire intinse tuturor!




luni, 18 februarie 2013

Afterwork Fishing



                Marti 13....

                Nu stiu ce cred altii dar eu cu siguranta nu suport zilele de marti mai ales daca pica si in data de 13.Nu sunt superstitios dar intotdeauna s-a intamplat ceva nasol in zilele astea.
Istoria se repeta iar eu ma aflam ca de obicei la servici , in tura de dimineata urmand sa scap la ora 14:00.Aveam mail-ul plin si  foarte multi clienti de care trebuia sa am grija.Dupa cateva ore deja respiram din ce in ce mai greu iar mintea-mi era tulbure precum raul dupa ploaie.Prind o fereastra de 10 minute si ies afara sa iau o gura de aer. Stand sa-mi revin din agitatia interminabila ,ma gandeam ce as putea face dupa program ca sa-mi revin psihic ca deja eram cu nervii la pamant. Gata! Stiu! ...iar ideea imi vine negresit..”Trebuie sa plec la pescuit”
Tocmai  imi achizitionasem in urma cu cateva zile cateva accesorii iar cu ocazia aceasta le puteam testa . Imi luasem o mulineta pe care mi-o doream de mai mult timp si anume un Ryoby Vertigo 1500 full metal body, o lanseta de 2,30 m cu actiune 3-18 grame si desigur cateva gume. Eram nerabdator sa le incerc. Ajung acasa,  incarc repede tamburul principal cu un fir textil de 0.08 mm iar pe tamburul de rezerva imi pun un fir mono de 0,12 mm,  imi iau o sticla de apa si plec spre balta. Eram cu un ochi pe ceas si cu unul atent la drum. Ajung pe balta iar in minte aveam deja 3-4 locuri vizate. Parchez repede masina si fug pe primul loc ,la stavilar. Adancimea apei pe acest loc era in jur de 2 m. Incarc lanseta cu un jig de 6 grame cu un carlig Owner de 2/0 si pun un shad de culoare alba de 6 cm .

Incep cu lanseuri in eventai, din jumatate in jumatate de metru. Nu am niciun atac.Incerc sa schimb tactica si incep sa recuperez jigul in dinti de fierastrau si tot nimic. Schimb shadul  cu unul de 8 cm de culoare limetreuse si ma urc pe stavilar. Aici incerc sa joc jigul in paralel cu placile de beton,iar pe undeva  stiam ca se afla o teava scufundata.Dupa nici 3 lanseuri ceva imi reteaza firul textil lasandu-ma fara replica. Era clar ca o cumatra se afla prin zona.   Leg o struna subtire, refac montura si lansez la 2 m mai in fata de locul in care mi-a taiat. Joc usor jigul iar la a 2-a lansare am atac. Intep energic si cobor repede de pe stavilar pentru a putea scoate pestele afara fara a-l ranii.          
                                                                
Asez camera foto si ma pozez cu micuta stiuca. Eram bucuros ca inaugurasem noul echipament in ciuda marimilor “colosale” ale pestelui. Imi reiau activitatea iar dupa 20 de minute parasesc locul fara a mai avea vreo prezentare. Ma urc repede in masina si fug catre urmatoarele doua locuri vizate. Se facea tarziu si vroiam sa pescuiesc cat mai mult. Cobor din masina si incep sa merg usor pe mal pentru a ajunge pe cele doua locuri vizate. La un moment dat, ajung intr-un loc unde se aflau doi pescari ce prindeau biban la rama. La aproximativ 20 de m de acestia observ activitate la suprafata apei. Un banc de plevusti ce sareau de zori, semn ca ceva se afla pe urmele lor. 

Era clar ca misunau bibanii in zona. Scot struna, pun tamburul cu monofilament si leg un vobler mic de la Salmo, un Hornet HG Holo de 3.5 cm. Dupa 3 lanseuri reusesc sa prind un biban. Nu era mare, insa era suficient incat sa ma faca din nou fericit. Mai prind cativa bibanei si imi dau seama ca am facut o greseala. Am eliberat bibanii aproape de locul in care ii prinsesem.
                                     

Nimic anormal insa bibanul dupa ce este capturat si eliberat imediat, elimina niste feromoni prin care isi pune in alerta confratii iar astfel vei avea ghinionul sa nu mai prinzi nimic pe locul respectiv. Din pacate o comisesem deja si decid sa ma mut pe ultimul loc vizat. 
             
            Plec intr-o zona cu vir  unde pe substrat stiam de cateva pietroaie. Apa aici era mult mai adanca fata de celelalte locuri pe care pescuisem mai devreme si avea in jur de 3,5 m . Reinstalez tamburul cu fir textil si leg un jig de 9 grame  pe care am pus un shad de 7cm . Fac radiografia zonei rapid si nici nu fac al treilea lanseu cand ...Zang!Un strapazan!

            Arunc din nou, iar la al 5-lea lanseu il scot si pe fratele geaman. Cei doi stateau ascunsi sub un pietroi pe capatul virului. Il rog pe un trecator sa-mi faca cateva fotografii cu cei doi si ma reapuc de treaba.








Mai fac10 lanseuri si nu am nici o trasatura. Ma mut pe centrul virului si incerc sa joc naluca cat mai usor.Schimb guma si pun un jig de 4 grame cu ac de 1/0 pe care am introdus un grub de 5 cm alb sidef.   Surpriza!! Regasisem bancul de bibani ce ma parasisera mai devreme!! Inchei partida de pescuit cu o serie de 10 bibani frumosi pe care i-am eliberat ulterior fara a mai repeta greseala initiala.

                                                
             




               Plec acasa complet sastisfacut de cele cateva ore de pescuit. Eram bucuros ca apucasem sa pescuiesc cu noile achizitii care si-au dovedit in final eficacitatea si reusisem ceea ce imi propusesem initial si anume sa ma relaxez dupa o zi foarte agitata la servici. Practic uitasem complet ca in ziua aceea fusesem acolo. Gasisem antidotul zilei de marti 13 !!
 Voi milita intotdeauna pentru escapadele in natura si la pescuit, fie chiar si de cateva ore,  iar efectele vor fi simtite din plin. Sper ca v-am transmis pe aceasta cale un mesaj important si o experienta placuta.
                Cu respect si fire intinse tuturor!
Pe curand....

  

duminică, 17 februarie 2013

Delta...o dragoste eterna


   
               Primul meu contact cu Dunarea a fost chiar in inima ei, in delta.Aveam 11-12 ani pe atunci,cred ca prin anul 2001, cand plecasem impreuna cu familia timp de 1 saptamana la Crisan. Am fost extrem de entuziasmat cand am fost anunat de plecare mai ales ca citeam niste reviste pescaresti de la tata, de prin anii 90` unde delta era prezentata ca fiind mecca pestilor capitali cu  stiuci cu ceafa lata,salai spinosi si somni cu mustati daliniste.


           In urma cu un an.... in anul 2000 fusesem pentru prima data la pescuit. Tata a fost doctorul nebun,  care a reusit sa-mi introduca acest microb in sange. Nu voi uita niciodata primele partide de pescuit din viata mea alaturi de el.
          In primul an am fost impreuna cu el la crap,la stationar,la copca iar spinningul urma sa fie testul final in expeditia de la Crisan.
 

         Eram prea mic atunci ca sa inteleg tehnicile reale ale pescuitului sau poate eram prea disperat doar sa prind. Adrenalina din timpul drilurilor, era cea care ma alimenta sa cer mai mult...cat mai multe iesiri pe malul apei.
 



        
Acum mult mult timp, pe un lac indepartat........

                Pana sa plecam in delta, cu aproximativ 3 luni inainte, am iesit cu cortul timp de 1 saptamana pe o balta ,impreuna cu alti prieteni de familie. Acolo urma sa pescuim la crap in mod principal dar balta avea si salau. Ce stiam eu de salau...arata ca dracul...alb,spinos, urat si cu dinti ca Nosferatu.In primele zile de "crapeala" la soare, tata si cativa prieteni din echipajul nostru, au iesit cu barca pe lac dupa salau si chiar au prins exemplare frumoase.In continuare eram dezinteresat....nu prea pricepeam de ce,cum si in ce fel se desfasoara o astfel de partida de pescuit insa curiozitatea incepea sa ma roada.
              Decid intr-o zi sa iau lanseta de spinning si sa incep sa "mimez" ce faceau seniorii. Tin minte si acum ca aveam un jig mic cu un twister alb jerpelit. Dupa cateva lansari mai mult sau mai mutin drepte,reusesc sa prind un salau, sau mai bine zis o icra de salau pentru ca era foarte mic.Ce fericit am fost... eram in al noualea cer. Prinsesem peste la o momeala falsa! Restul zilelor s-au consumat fara a mai prinde niciun salau. Devenisem foarte trist si hotarasc sa ma reintorc la pescuitul de baza si anume la rama. Fiind intr-o mica depresie decid sa-mi iau lanseta si cateva rame si sa ma duc o ora singur la cateva sute de metri de tabara.
              Dupa 1 ora de stat "cu ea in apa" nu reusesc sa prind nimic. La un moment dat aud strigatul mamei.Acel clasic strigat ,"Vlad,hai mama ca e masa gata", dorea sa-mi incheie pescuitul pe acea zi. Cu tristete in suflet ridic lanseta, scot bambina si incep sa mulinez usor..."Hai sa mai trag putin de timp,poate totusi ma intorc macar cu un caras la cort" ...vorbind singur si cu voce tare. Mulinam usor si mai opream plumbul. Iar mulinam iar opream.In mintea mea incercam sa-mi imaginez un scenariu..."ca daca opresc pe vreo ruta a unui crap mare?...vede momeala si o ia!". Observ ca se ingreuneaza lanseta..."Cred ca s-a agatat...aoleo pierd forfacul....ma omoara tata" . Dintr-o data simt vibratii in lanseta si incep sa ma agit... prinsesem ceva. Adrenalina se instalase.Aduc acel "ceva" langa mal si surpriza mare....era un salau! Se zbatea de mama focului iar eu speriat incep sa urlu "Minciog urgent...minciog repede".


       Fix in acel moment, Teo , celalat pusti al grupului venea sa ma ia la masa. Auzind tipetele mele se intoarce si o ia la fuga spre corturi sa ia minciogul. Cand e sa fie al tau e al tau.... Teo ajunge repede la mine si ma ajuta sa scot pestele afara.Nu am stat pe ganduri prea mult si am taiat-o spre parinti ,fericit si mandru.  
                                       
             Se instalasera deja la masa cand ..din departare aud ..."L-am luat ! L-am luat! " ..."Ce ai luat? "raspunzand toti in cor.... Un salau!! Pozele incep sa curga odata cu felicitarile si bataile pe umar.
                    In noaptea aceea nu am putut dormii deloc.Corpul imi tremura iar in mintea mea curgeau secvente cu salaul prins mai devreme. Senzatiile rememorarii drilului, ma faceau sa-mi frec picioarele in permanenta si sa am frisoane. Deja imi imaginam alti salai,in alte locuri,sub alte dimensiuni.Gandul catre delta ma apasa din ce in ce mai tare...Nu mai aveam rabdare!
 

"Dunarea...Dunarea...treci cu barca si ma ia.."

            In acel an, de Craciun, primisem cadou de la ai mei, o mulineta Crocodile.Era mica ,rosie ,urata si nu o folosisem deloc pana atunci.Venise momentul sa plecam in delta.Cu o seara inainte, in timp ce faceam bagajele, tata imi daruieste o lanseta de-a lui.Era lanseta cu care prinsese cea mai mare stiuca
de pana atunci,o stiuca de 3,5 kg prinsa pe lacul Fortuna. Lanseta era una de fibra de sticla, din 2 bucati de 1,80 m de culoare galbena. Urma sa mergem cu barca sa pescuim la stiuca. Ce fericit eram...nu pot descrie in cuvinte ceea ce simteam atunci, mai ales ca in urma cu 3 luni, avusesem contact cu primul rapitor din viata mea.

     

                Eram in drumul spre tulcea, intr-o dacie, 5 persoane si bagaje multe, ruland cu 80 km/h ... Ce infern! Era cald , mi-era sete, mi-era foame, faceam pipi... M-i se luase de delta dupa vreo 4 ore de mers in conserva aia, dar nu mai aveam ce face. Ajungem in Tulcea si urmeaza un alt episod horror: transferul bagajelor la vapor. Dupa jumatate de ora de carat ma intrebam de unde dracului au iesit atatea bagaje din panarama aia de dacie!!

                Nu mai era timp sa-ti pui intrebari mai ales cand auzeai "Hai hai....mai repede ca pleaca vaporul..si-asa e plin ,nici nu o sa mai avem loc sa stam"! Aveam mainile umflate de parca aveam manusi de box. Calvarul se sfarseste si iata ce fericiti eram noi toti, ca prinsesem 2 bancute libere pe vapor.Vaporul facea aproximativ 4 ore pana la Crisan iar de acolo urma sa fim preluati de catre gazda cu masina.
          Cinstim cate-o bere rece iar seniorii se pun pe glume mai mult sau mai putin pescaresti.Deja dupa o lada de bere voiau sa ma insoare cu o lipoveanca!:)))
     

                Ajungem la Crisan, toate bune si frumoase, ne cazam si se reia repriza a doua la halbere. Il stresez pe tata vreo jumatate de ora sa-mi faca o lanseta repede sa arunc in Dunare mai repede ca nu mai aveam rabdare.






Cedeaza rugamintilor mele, rog gazda sa-mi dea niste momeala si ma asez pe marginea Dunarii.Tragea in continuu dar nu prindeam nimic!Erau niste bibanei cat degetul care trageau de rama mea cat siretul de la bocanc. Dupa ce rup vreo 3-4 forfacuri renunt la pescuit ca oricum se facuse tarziu iar a doua zi urma sa plecam la stiuca pe Lacul Bogdaproste.
        Urma sa fiu pentru prima data intr-o barca. Excursia cu barca pana pe lac a fost splendida. Eram fascinat de tot ce vedeam.

         Vedeam pelicani, cormorani, fluturi, flori, nuferi ... ce sa mai...surprinsesem natura in cea mai sexy ipostaza a ei. Pescuitul la stiuca a fost extrem.Eram 5 persoane intr-o barca de 7 m care lansau de zori in stanga si in dreapta.Foloseam o lingura mica de 5-6 grame, de forma unui carasel insa foarte interesant la aceasta era ca pe partea exterioara era aurie iar pe interior era argintie. Cand mulinam ,mergea ca un pestisor.
         La un moment dat simt ceva la capatul firului si incep sa tip "Am luat-o...am prins-o". Nimeni nu ma credea ,toti spunand "Ai agatat-o ,lasa,trage mai tare de ea"si incep toti sa-si lanseze lingurile si furculitele. Ce mai trag eu ca tragea ea de mine si o luase in stanga fix pe sub gutele "credinciosilor".

                        

              Mi-era frica ca o sa ne agatam si o sa pierd pestele. Reusesc sa capturez stiuca....prima stiuca din viata mea....prima stiuca din acel sejur ( in final a fost si singura notabila). Fericire maxima!Le dadusem clasa celorlalti !


         Au mai urmat apoi cateva stiuci dar din pacate cam mici.Zici ca era intrunirea grupului social al stiucilor ce sufereau de nanism. Ne mutam pe canal si incep sa dau recital. Bibanul si salaul deja nu mai erau straini de mine reusind sa intep unul dupa altul.
       
         Zilele treceau iar capturile erau din ce in ce mai numeroase si diverse. In ultima seara,  gazda ma sfatuieste sa ma duc sa pescuiesc la avat. Mhh... din nou un peste cu care nu mai avusesem de aface. Leg o rotativa Mepps nr 2 si incep sa fac lanseuri pe langa mal. La un moment dat, agat rotativa intr-o piatra. Se prinsese intr-o carpa sub un bolovan de care era agatata o alta rotativa si cu care decid sa pescuiesc mai departe ,poate va fi cu noroc. Lansez...mulinez usor...Bang! Intepasem un avat! Nu era mare dar imi indeplinisem si de aceasta data obiectivul. Primesc in continuare felicitari si un..."Hai ca ne-ai umilit in sejurul asta!"




           
                         


               Ultimele clipe le-am petrecut pe malul Dunarii admirand asfintitul. "Vocea valurilor" parca ma invitau sa mai revin pe acest taram minunat. O conexiune puternica se formase intre mine si Delta iar in acel moment i-am jurat credinta promitandu-i ca o voi iubii toata viata mea si am sa ma intorc, de cate ori voi ocazia, pentru a-i admira inca o data frumusetea.

               Stand acum , scriind aceste randuri, imi dau seama ca de atunci au trecut 10 ani, perioada in care m-am intors sa-mi revad "iubita" aproape in fiecare vara si voi continua sa o revad pana cand moartea ne va desparti.